B | Procedura ganglionului limfatic santinelă este recomandată la pacienții cu cancer unifocal de < 4 cm, fără ganglioni inghinali suspecți.
B | Utilizarea trasorului radioactiv este obligatorie; utilizarea colorantului albastru este opțională.
C | Limfoscintigrafia este recomandată pentru a permite identificarea preoperatorie, localizarea și numărul de ganglioni santinelă.
C | Evaluarea intraoperatorie și/sau criosecțiunea ganglionului limfatic santinelă pot fi efectuate în încercarea de a preveni o a doua procedură chirurgicală. Precauția este justificată din cauza unui risc crescut de ratare a micrometastazelor în patologia finală, din cauza pierderii de țesut care rezultă din procesarea pentru evaluarea criosecțiunii.
√ | Când nu se găsește un ganglion limfatic santinelă (eșec al metodei), trebuie efectuată limfadenectomia inghino-femurală.
C | În cazul în care boala metastatică este identificată în ganglionul limfatic santinelă (orice mărime): limfadenectomie inghino-femurală în zona inghinală cu ganglionul santinelă metastatic.
√ | Pentru tumorile care implică linia mediană: detecția bilaterală a ganglionilor limfatici santinelă este obligatorie. Acolo unde se realizează numai depistarea unilaterală a ganglionilor limfatici santinelă, trebuie efectuată o limfadenectomie inghino-femurală în zona inghinală contralaterală.
C | Evaluarea patologică a ganglionilor limfatici santinelă trebuie să includă secționarea serială la niveluri de cel puțin la 200 µm. Dacă secțiunile colorate H&E sunt negative, trebuie efectuate teste de imunohistochimie.
